Autumn Nights in Shumen
Grupul de mandoline al Ansamblului Vocal Instrumental Valurile Dunării din cadrul Casei de Cultură a Municipiului Brăila a obținut locul I la cea de a treia ediție a Festivalului Internațional de cântece populare Autumn Nights in Shumen, care s-a desfăşurat, în perioada 25-27 septembrie 2015, la Shumen, Bulgaria, în organizarea Centrului Cultural Dobri Voynikov – 1856, sub patronajul primarului Krasimir Kostov.
Valurile Dunării a obținut, de asemenea, un premiu III la categoría Grupuri Vocale.
Festivalul a reunit artiști din mai multe orașe din Ucraina, Republica Moldova, România și Ucraina și are ca ca scop promovarea celor mai frumoase cântece bulgărești și străine, precum și a artiștilor talentați din Bulgaria și de peste hotarele țării, dar și stabilirea de contacte între participanți pentru realizarea de noi idei creative.
Ansamblul Valurile Dunării a luat ființă în anul 1977 și activează la Casa de Cultură a Municipiului Brăila, având peste 70 de copii, grupați pe diferite categorii de vârstă. Astfel, activitatea este diversificată în cor, orchestră de mandoline, formații de dansuri populare și moderne, muzică ușoară și soliști.
În cei aproape 40 de ani de activitate neîntreruptă, a susținut peste 2000 de spectacole în țară și străinătate. După 1990, ansamblul a participat la diferite festivaluri europene de tineret, obținând de fiecare dată aprecierile și premiile juriilor.
Dirijor încă de la început, Marius Mugur Anghelescu cizelează cu pasiune și răbdare aptitudinile acestor tineri entuziaști, dispuși să recepteze muzica precum o cale de a fi mai sensibili, mai frumoși, mai buni.