Reîntoarcere
Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în parteneriat cu Asociaţia Clubul de Turism Proilavia Brăila, organizează, vineri, 31 octombrie 2014, de la ora 18.00, la Casa Petre Ştefănescu Goangă, videoproiecţia de fotografie Reîntoarcere.
Vor fi proiectate fotografii din expediţiile şi traseele montane derulate de membrii Asociaţiei Proilavia în Parcul Naţional Retezat şi Munții Dobrogei.
Fundalul sonor al proiecţiilor va fi asigurat de Grupul Generaţii al Casei de Cultură a Municipiului Brăila şi membrii Asociaţiei Proilavia, care vor recita poezii şi vor interpreta cântece de drumeţie.
Acţiunea este inclusă în cadrul proiectului Ascensiunea montană – cultură şi stil de viaţă, derulat pe întreg parcursul anului 2014, care a început, în luna aprilie, cu tema Pe creste de munte, a continuat, în iulie, cu Natură și aventură și mai include, în luna decembrie, tema Iarna în munţi (foto din Munţii Vrancei, Retezat, Măcinului, Ciucaş, Iezer-Păpuşa).
Proiectul are ca scop conştientizarea în rândul populaţiei brăilene, în special a tinerilor, a necesităţii protejării naturii, a practicării unui stil de viaţă sănătos şi a educaţiei turistice montane. Proiectul vizează pasionaţii de drumeţie montană, ecologie şi stil de viaţă sănătos prin efectuarea de trasee montane turistice.
În preambulul manifestării, de la ora 17.30, are loc vernisajul expoziției de fotografie Picturistica 2014, semnată Dragoș Țuțulan, o călătorie imagistică prin lumea secret colorată a fotografiei.