Casa de cultura

11 iulie 2014 - 18:00 Eveniment

Natură şi aventură

Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în parteneriat cu Asociaţia Clubul de Turism Proilavia Brăila, organizează, vineri, 11 iulie 2014, de la ora 18.00, la Casa Petre Ştefănescu Goangă, videoproiecţia de fotografie Natură și aventură.
Vor fi proiectate fotografii din expediţiile şi traseele montane derulate de membrii Asociaţiei Proilavia în Parcul Naţional Munţii Măcinului şi Podişul Dobrogei.
Fundalul sonor al proiecţiilor va fi asigurat de Grupul Generaţii al Casei de Cultură a Municipiului Brăila şi membrii Asociaţiei Proilavia, care vor recita poezii şi vor interpreta cântece de drumeţie.

Acţiunea este inclusă în cadrul proiectului Ascensiunea montană – cultură şi stil de viaţă, ce va fi derulat pe întreg parcursul anului 2014, care a început, în luna aprilie, cu tema Pe creste de munte și mai include temele Reîntoarcere (foto din Parcul Naţional Munţii Retezat) şi Iarna în munţi (foto din Munţii Vrancei, Retezat, Măcinului, Ciucaş, Iezer-Păpuşa).

Proiectul are ca scop conştientizarea în rândul populaţiei brăilene, în special a tinerilor, a necesităţii protejării naturii, a practicării unui stil de viaţă sănătos şi a educaţiei turistice montane. Proiectul vizează pasionaţii de drumeţie montană, ecologie şi stil de viaţă sănătos prin efectuarea de trasee montane turistice.