Centrul Cultural și de Agrement Chira Chiralina

30 martie 2016 - 17:00 Eveniment

Întâlniri irepetabile

Suntem onoraţi să vă invităm la un eveniment încărcat de autentică spiritualitate: Lansarea cărţii „Întâlniri irepetabile” (Editura Limes, Cluj), autor prof. Maria Cogălniceanu.

Evenimentul va avea loc miercuri, 30.03.2016, ora 17.00, la Casa Memorială “Petre Ştefănescu-Goangă” (Piaţa Poligon, nr. 2). Organizatorii evenimentului sunt: Asociaţia Culturală “ArtZONE” şi Casa de Cultură a Municipiului Brăila.

Cartea doamnei Maria Cogălniceanu, „Întâlniri irepetabile„, este un document memorialistic de excepţie. Ea surprinde cu elevată spiritualitate corespondenţa domniei sale cu personalităţi uriaşe ale culturii naţionale: Constantin Noica, Geo Bogza, Nicolae Steinhardt, Anton Dumitriu, Edmond Nicolau, Alexandru Talex, Nicolae Carandino etc. Această apariţie editorială, unică în peisajul literar-memorialistic local, ne oferă şansa de a descoperi, dincolo de operă, personalitatea şi dimensiunea umană a unor mari nume ale spiritualităţii româneşti. Peste toate acestea se află mândria noastră că aproape jumătate dintre cei cuprinşi în paginile cărţii sunt brăileni.

Vă aşteptăm la lansare pentru care am pregătit o ambianţă specială.

Pentru vizualizarea fotografiilor apăsați AICI

Galerie Video