Centrul Cultural și de Agrement Chira Chiralina

1 octombrie 2016 - 17:00 Eveniment

Întâlnirea epigramiştilor – ediţia a XXIX-a

afis-tropcea-2016

En garde!…la Avantgarde

Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în colaborare cu Cenaclul Umoriștilor Brăileni (C.U.B.) Ștefan Tropcea, organizează ediția a XXIX-a a Festivalului Concurs Internațional Întâlnirea Epigramiștilor. Manifestarea va avea loc, în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2016.

Pe adresele cluburilor de epigramiști din țară și din Republica Moldova au fost transmise, în luna iunie, invitații de participare la concurs, iar epigramele primite pe adresa Casei de Cultură a Municipiului Brăila au fost analizate de un juriu prezidat de Mihai Frunză, președintele C.U.B.

Câștigătorii au fost invitați la Brăila, unde, pe 1 octombrie 2016, vor fi premiați în cadrul unui spectacol de gală, duelul epigramatic urmând să se desfășoare în Sala Avantgarde a Teatrului Maria Filotti, sâmbătă, 1 octombrie, începând cu ora 17.00.

Printre invitați se numără George Corbu, președintele Uniunii Epigramiștilor din România, prof. Ștefan Cazimir și prof.dr. Elis Râpeanu.

Umorul de bună calitate va fi condimentat cu muzică folk, interpretată de Dumitru Popescu și Dragoș Țuțulan.

Intrarea este liberă.

Pentru vizualizarea fotografiilor apăsați AICI

 Galerie video