Dragobetele sărută fetele!
La sfârșit de Făurar este prilej de bucurie și veselie. Pe 24 februarie se iubește, iar înainte vreme, pretutindeni se auzea zicala Dragobetele sărută fetele!
Dragobetele reprezintă unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român, iar sâmbătă, începând cu ora 17:30, Casa de Cultură a Municipiului Brăila vă invită să sărbătorim împreună iubirea, în cadrul unui eveniment ce se va desfăşura la Casa Memorială Petre Ştefănescu-Goangă.
În așteptarea Dragobetelui, fetele din cadrul Grupului Generații – Bianca Frîncu, Elena Panait, Andra Turcu, Cristina Buțea, Corina Pîrgaru, Diana Cirtan, Evelina Grama, Raluca Tănase și Laura Spînu – vor cânta și vor recita poezii din creația populară.
Manifestarea Casei de Cultură a Municipiului Brăila vine în sprijinul promovării tradiţiilor culturale autentice româneşti prin evenimente dedicate.
Vă aşteptăm, aşadar, să petrecem împreună sărbătoarea dragostei la români! Fetele cântă și recită, dar așteaptă să fie sărutate!
Pentru vizualizarea fotografiilor apăsați AICI
Galerie video