Casa de cultura

28 noiembrie 2017 - 16:00 Eveniment

Dor de România Mare

    Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în colaborare cu Societatea de Ştiinţe Istorice din România-filiala Brăila şi Inspectoratul Școlar Județean Brăila, organizează manifestarea intitulată Dor de România Mare, prilejuită de împlinirea a 99 de ani de la proclamarea Marii Uniri.

   Acţiunea se va desfășura la Casa Memorială „Petre Ştefănescu-Goangă”, marți, 28 noiembrie 2017, începând cu ora 16:00.

      În cadrul manifestării, prof. dr. Ştefan Aftodor, preşedintele filialei Brăila a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, va evoca evenimentul istoric printr-o prelegere intitulată „Dor de unire – în așteptarea centenarului”. Prelegea va fi urmată de premierea elevilor participanți la concursul de postere istorice În rama României Mari, desfășurat în cadrul proiectului Valori naționale și valori locale – un secol de la epopeea formării României mari și derulat în parteneriat de Inspectoratul Școlar Județean, Societatea de Ştiinţe Istorice din România-filiala Brăila și Casa de Cultură a Municipiului Brăila. Timp de o săptămână, în perioada 15-23 noiembrie, echipe de câte doi elevi din clasele VI-IX, de la unități de învățământ din municipiu și județ, au realizat afișe, postere sau lucrări plastice pe una din temele Unirea Bucovinei cu România; Unirea Transilvaniei cu România. Cele 79 de lucrări, de la 25 de unități de învățământ, depuse la Casa de Cultură a Municipiului Brăila au fost evaluate de o comisie condusă de artistul plastic Florin-Gabriel Călin.

       Evenimentul se va încheia cu un moment artistic susținut de membrii Grupului folk „Generaţii”, instructor Dumitru Popescu, şi soliştii de muzică populară ai Casei de Cultură a Municipiului Brăila, instructor Dănuţ Militaru.

      Pentru vizualizarea fotografiilor apăsați AICI

      Galerie video
Dor de România Mare – partea 1

Dor de România Mare – partea 2

Premierea concursului de postere istorice ”În rama României Mari”