Centrul Cultural și de Agrement Chira Chiralina

28 aprilie 2023 - 17:00 Eveniment

Ludicii la Festivalul de teatru GONG

      Membrii cercului de teatru din cadrul Casei de Cultură a Municipiului Brăila, cerc realizat de Asociația Culturală Ludik Art și coordonat de actrița Cătălina Nedelea, au participat la cea de a cincea ediție a Festivalului de teatru GONG, care s-a desfășurat, vineri, 28 aprilie 2023, la Roman, judeţul Neamţ.

      Ludicii au participat în festival cu spectacolul Iedul cu trei capre, la secțiunile grup, ciclu primar și individual, ciclul primar. Juriul festivalului i-a recompensat pe micii artiști brăileni cu trei premii: Maria Dragomir – Cea mai bună actriță în rol secundar, Daniel Niță – Cel mai bun actor în rol secundar și premiul II la secțiunea grup pentru spectacolul Iedul cu trei capre.