Centrul Cultural și de Agrement Chira Chiralina

29 aprilie 2023 - 16:30 Eveniment

Întâlnirea Umoriștilor,

     Casa Memorială Petre Ștefănescu-Goangă a găzduit, sâmbătă, 29 aprilie 2023, Gala Laureaților celei de a cincea ediții a Festivalului Concurs Întâlnirea Umoriștilor, manifestare organizată de Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în colaborare cu Cenaclul Umoriștilor Brăileni (C.U.B.) Ștefan Tropcea.

     Locul I la secțiunea Poezie Epigramatică a revenit Constanței Apostol din Galați. Pe locul II s-a situat Valentin Ursu (Ploiești), iar locul III a fost câștigat de Mirela Grigore (Rm.Sărat). La secțiunea Distihuri absurde au fost acordate următoarele premii: locul I – Elena Mândru (Iași), locul II – Gheorghe Bâlici (Chișinău), locul III – Ioan Toderașcu (Costești-Vaslui). La secțiunea Aforisme, locul I a fost obținut de Elis Râpeanu (București), locul II – Ion Diviza (Chișinău), locul III – Issabela Cotelin (București). Locul I la secțiunea Schiță Umoristică a fost câștigat de Florentina Loredana Dănilă (Slobozia, Ialomița), locul II – Vasile Larco (Iași), iar locul III – Violeta Urdă (București).

       Umoriști din țară, dar și din Republica Moldova, Austria și Israel, au trimis peste 200 de lucrări pe cele două secțiuni ale concursului. Pentru secțiunea UMOR PE RIME (poezie umoristică și distihuri absurde) a fost aleasă tema Fără Inimă, iar pentru secțiunea PROZĂ SCURTĂ (schiţă umoristică și aforisme umoristice) tema a fost Cu Inimă. Lucrările au fost analizate de un juriu prezidat de Mihai Frunză – președintele C.U.B.