Festivalul Coral Național ARMONIFEST
Vineri, 25 noiembrie 2022, începând cu ora 17.00, la Teatrul Maria Filotti , se va desfăşura cea de a șaptea ediție a Festivalului Coral Național ARMONIFEST, manifestare organizată de Casa de Cultură a Municipiului Brăila, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila.
Pe scena teatrului brăilean vor susține recitaluri, Corala TRISON a Școlii Populare de Arte Vespasian Lungu, dirijori prof. Marcica Lupu și prof. Ștefan Lupu, Corala MUZICOR Ploiești și Corul Bărbătesc ARMONIA al Casei de Cultură a Municipiului Brăila, dirijor preot profesor Ioan Păvăloiu
Capul de afiș al manifestării va fi reprezentat de recitalul extraordinar al Corului de Cameră PASTORALA al Ateneului Popular Mr. Ghe. Pastia Focșani, dirijor prof. dr. Dumitru Săndulachi.
Manifestarea corală va fi prezentată de profesorul Marilena Niculescu.
Și la ediția din acest an, publicul este invitat să fie parte integrantă a spectacolului! La intrarea în sală, spectatorii vor primi, pe lângă caietul-program, și versurile Va pensiero, fragment muzical din Opera Nabucodonosor de Giuseppe Verdi. Și vor cânta sub bagheta dirijorului Ioan Păvăloiu. Iar în finalul spectacolului, spectatorii sunt invitați să cânte, alături de corurile reunite, piesa Voința Neamului de Ion Cr. Danielescu.
Aflat într-un turneu aniversar prin țară, pentru a sărbători 50 de ani de activitate neîntreruptă pe scenele naționale și internaționale, Corul PRELUDIU al Centrului Național de Artă Tinerimea Română a anunțat că nu va mai putea participa la Festivalul ARMONIFEST, dată fiind imensa pierdere suferită, la finele săptămânii trecute, prin trecerea în neființă a Maestrului Voicu Enăchescu, dirijorul și fondatorul corului.