Turneul Internațional feminin de Șah Memorialul “Maria Albuleț”

  • 15:00

invitatie Memorial Albulet 2016 fata 300x154 Turneul Internațional feminin de Șah Memorialul Maria Albuleț     Devenit deja un eveniment tradiţional al şahului autohton, Memorialul Maria Albuleţ a ajuns la a IX-a ediţie, care se va desfăşura în perioada 05 – 12 noiembrie la Brăila, în organizarea Primăriei Municipiului Brăila (prin Casa de Cultură a Municipiului Brăila) şi a Federaţiei Române de Şah.

     Deschiderea festivă, onorată de prezenţa Primarului Municipiului Brăila, domnul Viorel Marian Dragomir şi a conducerii Primăriei, a Preşedintelui Federaţiei Române de Şah, domnul Sorin Avram Iacoban şi a Secretarului general al federaţiei, domnul Vladimir Danilov, va avea loc sâmbătă 5 noiembrie, ora 15:00 la Casa memorială Petre Ştefănescu-Goangă.

   Director al turneului este maestrul şi arbitrul F.I.D.E. Nicolae Doroftei, iar observator F.I.D.E este arbitrul internaţional Dinu-Ioan Nicula. Arbitrajul va fi asigurat de arbitrul F.I.D.E. Rudolf Dombi, secondat de arbitrul F.I.D.E. Lucian Jugaru.
Formula de disputare din acest an va fi aceeaşi ca şi cea de anul trecut, open internațional feminin cu 9 runde, oferind posibilitatea obținerii de norme de mare maestră internațională sau de maestră internațională.

    Marile maestre internaţionale care participă sunt Marina Makropoulou (Grecia), fiica vicecampioanei olimpice din 1957 comemorată prin acest concurs, Luminiţa Cosma şi Irina Ionescu (România), Svetlana Petrenko (Republica Moldova), Evgeniya Doluhanova (Ucraina), carora li se alătură maestra internaţională Anastasiya Rakhmangulova (Ucraina), maestrele FIDE Olena Martynkova (Ucraina), Olga Hîncu (Republica Moldova) Viktoria Radeva (Bulgaria) şi Paula-Alexandra Gîţu (Republica Moldova).

    De notat că sportivele din România si Republica Moldova sunt componente ale echipelor olimpice ale celor două ţări care au participat la cea de-a 42-a Olimpiadă de şah, desfăsurată în capitala Azerbaidjanului, Baku, la începutul lunii septembrie.

    Singura prezenţă brăileană la acest concurs este Gabriela Uzuneanu, de la Clubul sportiv Fairplay, componentă a lotului naţional de junioare F 16 (antrenoare Laura Doroftei), elevă a Colegiului Naţional Nicolae Bălcescu.

    Rundele acestui adevărat regal şahist se vor desfăşura zilnic de la ora 16, în sălile Casei memoriale Petre Ştefănescu-Goangă, cu excepţia ultimei runde care va începe la ora 9, iar festivitatea de inchidere este fixată pentru data de 12 noiembrie la ora 15, după terminarea ultimei runde.

    “Memorialul Maria Albuleţ dedicat copiilor va începe mai târziu, pe data de 18 noiembrie, pentru a da posibilitatea micilor şahişti brăileni să urmăreasca “pe viu” evoluţia marilor maestre, turneul principal fiind un excelent mijloc de atragere a copiilor către sportul minţii” ne-a declarat directorul turneului.

Program Memorial Albulet 2016 spate 300x154 Turneul Internațional feminin de Șah Memorialul Maria Albuleț