Taina celor două perle

  • 11:00

          Muzeul Brăilei „Carol I” a organizat, azi, în sala „Regele Ferdinand și Regina Maria”, lansarea cărții “Taina celor două perle”, de Elena Dumitrescu Nentwig. Ilustrațiile cărții au fost realizate de Raluca Pascu. Volumul a fost prezentat de dr. Viorel Coman, scriitor, critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor – secția „critică și istorie literară”, iar evenimentul a fost moderat de prof. univ. dr. Ionel Cândea, managerul Muzeului Brăilei „Carol I”.

……….   La invitația autoarei, membrii Grupului “Generații” al Casei de Cultură a Municipiului Brăila au susținut un scurt moment muzical.

…………  Elena Dumitrescu-Nentwig s-a născut la Brăila. A absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” București, la clasa profesorilor Valentin Teodorian și Hero Lupescu. Este soprană lirică a cărei recunoaștere internatională a avut loc după anul 1970, imediat după plecarea sa în exil. A cântat cu parteneri celebri pe marile scene din Germania, Austria, Franța, Spania, Italia, Olanda, Cehia, Polonia, Israel. După încheierea carierei scenice, în cadrul studioului pe care l-a inițiat, predă lecții de canto tinerilor din Belgia și Portugalia, aflați la început de carieră. În paralel, talentul literar nu i-a dat pace și de aceea scrie, în limbile română și germană, romane, piese de teatru, cărți pentru copii, care au avut ecouri favorabile în rândul cititorilor și în presa de specialitate.

                Pentru vizualizarea fotografiilor apăsați AICI