Istorie pe simeze

  • 16:30

  istorie pe simeze 300x214 Istorie pe simezeCasa de Cultură a Municipiului Brăila organizează, sâmbătă, 10 decembrie 2016, începând cu ora 16:30, la Casa Memorială „Petre Ştefănescu-Goangă”, manifestarea cultural-artistică Istorie pe simeze. 

   Acţiunea include, în preambul, vernisajul expoziției de grafică și pictură a artistului Florin-Gabriel Călin, ale cărui lucrări conțin chipurile a 40 de personalități, mai mult sau mai puțin cunoscute, din istoria românilor. 

        În cadrul manifestării, prof. dr. Ştefan Aftodor, preşedintele Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, filiala Brăila, va susține o disertație având ca temă Romanitatea sud-dunăreană.

     Mihai Frunză, Alexandru Hanganu și Stela Șerbu-Răducan, oameni de cuvânt și ai cuvântului, au pregătit pentru 13 din cele 40 de personalități, o prezentare specială, iar interpreții Bianca Chiburță, Bianca Frâncu, Raluca Tănase, Leonard Dafinoiu și Dumitru Popescu vor pigmenta manifestarea cu muzică folk.

Galerie Video