Întâlnirea Epigramiștilor – ediția a XXX-a

  • 17:00
  • Sala Studio - Teatrul Maria Filotti

Afis Tropcea 2017 Întâlnirea Epigramiștilor   ediția a XXX a    Cei mai buni epigramişti şi oameni de umor din ţară vor veni, în week-end, la Brăila. Ei vor participa, sâmbătă 30 septembrie 2017, începând cu ora 17:00, la Sala Studio a Teatrului Maria Filotti, la ediția aniversară, cea de-a XXX-a, a Festivalului Concurs Întâlnirea epigramiştilor, manifestare organizată de Casa de Cultură a Municipiului Brăila împreună cu Clubul Umoriştilor Brăileni (C.U.B.) Ştefan Tropcea.

     Duelul epigramatic reunește într-o Gală a Laureaților pe câștigătorii concursului lansat în luna iunie a acestui an, provocare la care au răspuns 88 epigramiști din țară și din străinătate, care au trimis peste 350 de epigrame, câte două pentru fiecare dintre temele Picioare și Mimoză.

    Spectacolul va cuprinde suite de epigramă şi poezie umoristică, condimentate cu muzică, în interpretarea solistului Alexandru Ștefan-Sașa și a Grupului Generații și va fi prezentat de Raul Brebu, realizatorul Matinalului de la Radio Magic FM.

      În preambulul manifestării, de la ora 16.30, la Cafeneaua Avantgarde a teatrului, va avea loc lansarea volumului de epigrame și aforisme intitulat Tribunii Umorului, ai cărui autori sunt epigramiștii brăileni Alexandru Hanganu, Mihai Frunză și Stela Șerbu-Răducanu. Cartea va fi prezentată de profesorul Viorel Coman.

       Sunteţi aşteptaţi, aşadar, la Teatrul Maria Filotti, pentru a va delecta cu umor de calitate, adus special, şi anul acesta, la Brăila, prin eforturile organizatorilor. Intrarea este liberă.

Marele Premiu Ştefan Tropcea a fost câştigat de George Corbu

        Sâmbătă, 30 septembrie 2017, începând cu ora 17:00, la Sala Studio a Teatrului “Maria Filotti” a avut loc ediţia aniversară, cea de-a XXX-a, a Festivalului Concurs Întâlnirea epigramiştilor. Manifestarea a fost organizată de Casa de Cultură a Municipiului Brăila împreună cu Clubul Umoriştilor Brăileni (C.U.B.) “Ştefan Tropcea”, iar temele acestui concurs, la care au participat 88 de epigramişti din ţară şi din străinătate cu peste 350 de epigrame, au fost Picioare şi Mimoză.

      Marele Premiu Ştefan Tropcea, însemnând 1.000 lei, a fost câştigat de George Corbu din Bucureşti; premiul întâi, 600 lei – Nichi Ursei din Rîmnicu-Vâlcea, premiul al doilea, 500 lei – Gheorghe Constantinescu din Braşov; premiul al treilea, 400 lei- Vasile Til Blidaru din Buzău, iar Ex-aequo Florina Dinescu – Ploieşti. Menţiunile, însemnând câte 200 lei, au fost câştigate de: Elis Râpeanu – Bucureşti, Constanţa Apostol – Galaţi, Petru Ioan Gârda -Cluj, Iulian Bostan – Galaţi, Alexandru Ştefan-Saşa – Câmpina şi Cătălina Orşivschi – Suceava.

           Galerie video