Festivalul Concurs de Muzică Folk „Seară de Mai” 2017

  • 18:00

Document page 001 212x300 Festivalul Concurs de Muzică Folk „Seară de Mai” 2017      Casa de Cultură a Municipiului Brăila, în parteneriat cu Asociaţia Clubul de Turism „Proilavia” Brăila, vă invită, vineri, 19 mai 2017, la cea de a VIII-a ediție a Festivalului Concurs de Muzică Folk „Seară de Mai”. Ediția din acest an, ca și precedenta, se va desfășura în aer liber, în curtea imobilului din strada Oituz nr.5 (fosta casă a armatorului grec Ianis Matukis), din Piața Poligon, începând cu ora 18:00. Manifestarea reunește tineri din Brăila care doresc să-și afirme potențialul artistic în domeniul creației și interpretării muzicii folk.

       Concursul, structurat pe două categorii de vârstă, 9-14 ani și 15-25 ani, propune participanților interpretarea a două piese, la alegere, fie din repertoriul național și internațional, fie din repertoriul personal. Înscrierea participanţilor a avut loc în intervalul 03–16 mai 2017. Anul acesta şi-au manifestat interesul pentru concurs 25 de participanţi la categoria de vârstă 9-14 ani, dintre care 7 la individual şi 18 la grup folk, şi, respectiv, un număr de 21 de participanţi la categoria de vârstă 15-25 ani, dintre care 12 la individual 9 la grup folk.

       Preselecţia participanţilor înscrişi în competiţie va avea loc joi, 18 mai 2017, începând cu orele 17:30,la Casa Memorială Petre Ștefănescu-Goangă, iar vineri, 19 mai, de la ora 18.00, are loc concursul pe cele două categorii de vârstă. În cadrul acestei ediţii, prestațiile concurenților înscriși în competiție vor fi analizate de un juriu format din Gabriel Lâlă, președintele Asociației Clubul de Turism “Proilavia”, Wanessa Radu, actriță la Teatrul Maria Filotti, Armanda Filipine, ziarist la jurnalul de cultură și informație “Brăila Chirei” și Iulia Adelina Mihai, profesor la Școala Gimanzială “Ecaterina Teodoroiu”.

       Premierea câștigătorilor va avea loc, sâmbătă, 20 mai, cu începere de la ora 18.30, în cadrul unei Gale a Laureaților, care va include, la final, un recital semnat Elena Marina, câștigătoarea ediției a VII-a a Festivalului „Seară de Mai”, din anul 2016.

     Câștigătorii fiecărei categorii vor primi diplome și premii. Marele premiu este o chitară electro-acustică Ibanez.

Pentru vizualizarea fotografiilor de la preselecție partea 1 apăsați AICI

Pentru vizualizarea fotografiilor de la preselecție partea 2 apăsați AICI

Pentru vizualizarea fotografiilor de la Gala Laureaților apăsați AICI

Galerie video