Festivalul Concurs Coral Internațional pentru tineret “Gavriil Musicescu”

     Ansamblul Vocal Instrumental Valurile Dunării din cadrul Casei de Cultură a Municipiului Brăila a participat la cea de a V-a ediție a Festivalului Concurs Coral Internațional pentru tineret Gavriil Musicescu, care s-a desfăşurat, în perioada 1-9 iulie 2017, la Iași.

     Festivalul s-a defășurat pe cinci secțiuni de interpretare și a reunit peste 30 de coruri de renume internațional, a căror prestație a fost jurizată de specialiști din România, Grecia, Italia, Ucraina și Republica Moldova.

     Deși într-o formulă restrânsă, Ansamblulu Vocal Instrumental Valurile Dunării, condus de instructorul Marius-Mugur Anghelescu, a partipat la secțiunea Coruri de copii – Cantus Mundi, în cadrul căreia a obținut aprecierile juriului cu un program instrumental ce a curprins piesele orchestrale Valurile Dunării – Iosif Ivanovici, Dans ungar – Johannes Brahms, piese folclorice, precum și fragmente din Rapsodia Română – George Enescu.

     Profitând de prezența la Iași, ansamblul brăilean, alături de Fanfara Centrului Militar Iași, a susținut un program tematic chiar lângă Teiul lui Eminescu din Parcul Copou, prestația fiind îndelung aplaudată de public. Tinerii membrii ai ansamblului și-au reîmprospătat cunoștințele despre istoria zbuciumată a Moldovei, dar au învățat și lucuri noi, vizitând Casa Dosoftei, Casa Memorială George Topârceanu, Muzeul Ion Creangă (în Bojdeucă au cântat Pupăza din tei), Muzeul Mihai Eminescu, Catedrala Mitropolitană și Palatul Culturii.

     Participarea la evenimentul cultural de anvergură internațională a constituit un stimul pentru afirmarea artistică, un cadru inedit de socializare, precum și un adevărat schimb de experiență între formațiile artistice din țară și din străinătate.

     Ansamblul Valurile Dunării a luat ființă în anul 1977 și activează la Casa de Cultură a Municipiului Brăila, având peste 70 de copii, grupați pe diferite categorii de vârstă. Astfel, activitatea este diversificată în cor, orchestră de mandoline, formații de dansuri populare și moderne, muzică ușoară și soliști.