• 18:30

Regulament Seară de mai 2022Afis Seara de mai 212x300

  Trupa „Sirius”, în componența Maria Marchidanu, Rareș Brebenel și Mihnea Petru Viorel Popoacă, a câștigat Marele premiu al celei de a XI-a ediții a Festivalului Concurs de Muzică Folk “Seară de Mai”, manifestare desfășurată, la finele săptămânii trecute, în organizarea Casei de Cultură a Municipiului Brăila și Asociaţiei Clubul de Turism “Proilavia”.

     Împătimiții muzicii folk s-au reunit, timp de două zile, în vasta curte a casei în care a trăit familia armatorului grec Ianis Matukis, din Piața Poligon, pentru a se bucura de vremea frumoasă și pentru a asculta muzică bună. Vineri s-a desfășurat programul competițional pe cele două secțiuni de vârstă ale festivalului, respectiv 9-14 ani și 15-25 ani, iar sâmbătă au avut loc festivitatea de premiere, Gala Laureaților, iar în final recitalul cantautoarei Florentina-Bianca Bănică, câștigătoarea ediției precedente a Festivalului “Seară de Mai”.
      Premiul I la categoria de vârstă 9-14 ani a fost obținut de Andreea-Oana Bobotan, premiul II – Ioana Tăbârcă, premiul III – Dragoș-Mihail Cherșunaru, mențiune – Ioana-Adnana Vasile. Premiul I la categoria de vârstă 15-25 de ani a fost câștigat de Diana Popa, premiul II – Eva-Ioana Bianu, premiul III – Andrada Robea, mențiune – Mara Măciucă-Oprișanu.
      Festivalul Seară de Mai a fost constituit ca o rampă de lansare pentru tinerii care vor să-și afirme potențialul artistic în domeniul creației și interpretării muzicii folk.
      Filmele se pot viziona pe canalul de youtube și fotografiile se pot vedea pe pagina de facebook aparținând Casei de Cultură a Municipiului Brăila.